"Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești." Părintele Arsenie Boca

luni, 3 martie 2014

"Școala de duminică" în Parohia Sfântul Ilie Grant Crângași

La început de primăvară ne-am îndreptat atenția spre copilașii fără posibilități din parohia Sfântul Ilie Grant din București. Mergem destul de des acolo, la slujbă, iar pe unii dintre copii îi cunoaștem deja de câțiva ani. Le știm greutățile (unii locuiesc în case insalubre, lipsite de apă sau canalizare) și de aceea ne-am bucurat să putem susține activitatea părintelui nostru drag, Atanasie Tănăsache Costea, parohul bisericii, care a inițiat de ceva vreme "Școala de duminică", pentru toți copiii care au nevoie de sprijin, de hrană, de mângâiere, de cuvânt de folos. În cadrul "Școlii de duminică", copiii urmează diverse activități educative sub îndrumare didactică. Pentru susținerea acestor copii am alocat suma de 1500 de ron, din care părintele va cumpăra alimente și materialele didactice necesare activităților. Vă mulțumim tuturor!

Parohia Sfântul Ilie Grant Crângași
Desenăm, colorăm, învățăm
Copiii cu doamna profesoară Nicoleta Pletea
Icoana din sufletul copilului
Părintele Atanasie Tănăsache Costea, doamna profesoară Nicoleta Pletea si câțiva dintre copii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sharing is caring